Tu și copilul tău, o relație necondiționată!

Se spune ca adevarata iubire, adica cea neconditionata, ajungi sa o
experimentezi altfel, la nivel profund, atunci cand devii parinte. Orice ar face
copilul tau il iubesti fara sa soliciti ceva in schimb. Hai, poate un zambet ar fi o
recompensa cat o mie de cuvinte.

Dar ce te faci cand, manat de interiorul tau, poate bantuit de amintirile din
copilarie, proiectezi asupra copilului diverse paradigme, comportamente ,
limbaje de care si tu ai avut parte in copilaria ta? Parca auzi vocea generatiilor
trecute care iti dicteaza in minte ce sa spui, ce sa faci in relatia cu copilul tau. Si
deodata te intrebi: oare e bine ce fac? Ce efect au avut asupra mea aceste
comportamente? E potrivit sa aplic aceste sabloane copilului meu? Se mai
potrivesc ele, cele de atunci, cu ceea ce este si reprezinta pentru mine copilul
meu acum? Ce vreau eu de fapt de la copilul meu? Oare nu e prea mult control
pe care doresc sa il exercit asupra copilului?
Daca iti pui asemenea intrebari esti posibil pe calea cea buna, a regasirii
echilibrului intre ceea ce iti doresti tu si a-i da posibilitatea copilului tau sa fie si
el o personalitate distincta de a ta, asa cum de fapt si este, sa isi gaseasca
propriul drum in viata si sa isi traiasca propriile experiente, propriile bucurii si
dureri.

Se tot spune ca ai nostri copii sunt extensiile noastre. Da, poate ca e adevarat
pana la o anumita varsta cand copilul cauta un capat de ata de care sa se agate si
sa inceapa proproiul drum. Exista atasamentul copilului de parintii lui, care este
benefic a fi experimentat de carte copil impreuna cu parintii pentru a-i oferi
coplului siguranta si confirmarea ca da, esti iubit si acceptat in aceasta lume, ca

un semn de bun venit pana cand copilul va dori singurel sa experimenteze si sa
exploreze propria lume interioara si pe cea din jur.
Dezechilibre in devenirea viitorului adult intervin cand granitele proiectiilor
parintilor, extensiile, atasamentul sunt mutate fata de un sistem de referinta,
adica se merge la extreme cu cele de mai sus si posibilitatea copilului de a
descoperi lumea si de a se descoperi pe sine insusi este redusa de catre mediul
familial.

Asadar, oamenii nu s-au nascut cu greseala in sange, ci o invata pe parcurs.Ia-ti
copilul si iubeste-l, ingrijeste-l si da-i aripi si va fi o raza de iubire. Dar ia acelasi
copil si nu-i da iubire, refuza sa-l incurajezi si vei semana in el semintele
nemultumirii. De aici, relatia voastra nu va mai fi una autentica, frumoasa si
plina de iubire, ci una conditionata de propriile dorinte nesatisfacute de copil
devenit adult. Multe invataturi ne indeamna sa nu ne atasam de lucrurile acestei
lumi pentru ca ele nu sunt permanente. Sa ne atasam si sa dam drumul, sa
imbratisam si sa eliberam, fac parte din procesul trezirii noastre. Este necesar
insa sa ne dam seama cand atasamentele devin disfunctionale si sa renuntam la
ele. Asa se intampla si in relatia cu copiii nostri. A inceta sa controlezi, sa
dirijezi o viata de copil care are propriul ei traseu aici, sa renunti la propriile
proiectii asupra copilului, e una dintre cele mai mari lectii ale vietii noastre.
Atunci cand renuntam la a mai controla excesiv, atunci in fata noastra si a
copilului apare o noua libertate, e ca o noua nastere. Cat de frumos este sa devii
tovarasul de calatorie al copilului tau, pana intr-un anumit punct, lasandu-l si pe
el sa descifreze si sa urmeze harta lui de calatorie, lasandu-l sa greseasca si sa
regaseasca drumul lui corect, fiindu-i alaturi si incurajandu-l, sustinandu-l. Pana
la urma, calatoria este destinatia!